Potrivit calendarului de organizare și desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII) în anul 2021, au fost comunicate rezultatele obținute de elevii care au participat la probele scrise (29 – 31 martie 2021), anunță Ministerul Educației.
Centralizarea datelor comunicate de inspectoratele școlare județene relevă următoarele rezultate – procentul notelor mai mari sau egale cu 5:
• Limba și literatura română: 71,17%.
• 88 de elevi au obținut nota 10.
• Matematică: 59,77%.
• 980 de elevi au obținut nota 10.
• Limba și literatura maternă: 79,49%.
• 22 de elevi au obținut nota 10.
Procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5: 65,6%.
25 de elevi au obținut media 10.
Cele mai bune rezultate au fost obținute în Municipiul București (82,1%) și în județele Cluj (77,6%), Argeș (71,5%), Brăila (71,3%) și Prahova (69,9%).