Japonia. 60% dintre locuitori vor anularea Jocurilor Olimpice. Acestea ar trebui să se desfășoare de pe 23 iulie și până pe 8 august, după o amânare de un an.

Sursă: Dreamstime.com

Japonia a prelungit starea de urgență la Tokyo până la sfârșitul lunii mai, fiind țara cu cea mai mică rată de vaccinare dintre țările dezvoltate, în încercarea de opri creșterea numărului cazurilor de Covid.

Prim-ministrul Yoshihide Suga, a declarat luni că  “nu a pus niciodată Olimpiada pe primul loc”, în aceeași zi în care un sondaj de opinie a arătat că aproape 60% dintre japonezi ar prefera ca aceasta să fie anulată. Peste 300 de mii de persoane au semnat petiția pentru anularea Jocurilor Olimpice.  Un alt sondaj a arătat că rata de aprobare publică a prim-ministrului Suga este de doar 40%, aproape de minimul înregistrat la începutul acestui an.

Naomi Osaka, jucătoare de tenis japoneză, a declarat duminică că deși și-a așteptat toată viața să participe la olimpiadă, riscurile organizării Jocurilor de la Tokyo ar trebui discutate cu atenție.

Măsurile de siguranță sanitară sunt oricum, la cel mai mare nivel posibil. Participarea spectatorilor străini a fost interzisă, iar planificatorii au emis luna trecută un manual de reguli elaborat, menit să prevină infectările cu coronavirus.

Jocurile Olimpice de la Tokyo ar fi trebui să se desfășoare anul trecut, dar au fost amânate din cauza pandemiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.