NASA trimite peste o sută de pui de calamar și alte cinci mii de viețuitoare microscopice către Stația Spațială Internațională (ISS), ca parte a unui test privind efectul zborurilor spațiale asupra organismelor.

Sursă: NASA

Specialiștii speră că experimentele îi vor ajuta să înțeleagă efectele zborurilor spațiale asupra organismelor, deoarece calamarul are un sistem imunitar similar cu cel al oamenilor. SpaceX a fost programată să lanseze cea de-a 22-a misiune de aprovizionare cu marfă a Stației Spațiale pe 3 iunie, la ora 20:29 ora României, la bordul unei rachete Falcon 9. Nava transportă și provizii, echipamente de cercetare științifică și pentru demonstrații tehnologice. Este încărcată cu noi panouri solare care vor fi instalate în afara Stației Spațiale de către astronauți.

 “Animalele, inclusiv oamenii, se bazează pe microbi pentru a menține un sistem digestiv și imunitar sănătos. Nu înțelegem încă pe deplin modul în care zborul spațial modifică aceste interacțiuni benefice“ declară amie Foster, cercetătorul principal al experimentului. NASA spune că experimentul ar putea sprijini dezvoltarea unor măsuri de protecție pentru a păstra sănătatea astronauților în timpul misiunilor spațiale lungi.

În același timp, pe racheta Space X sunt transportați și cinci mii de tardigrazi (urși de apă). Aceste organisme microscopice pot tolera medii mai severe, comparativ cu alte forme de viață. Cercetătorii vor să studieze modul în care reacționează și se adaptează la aceste medii și implicit care sunt factorii de stres care afectează oamenii în spațiu.

Alte experimente care se vor desfășura pe Stația Spațială includ utilizarea de la distanță a brațelor robotice folosind realitatea virtuală, analizarea modului în care se formează pietrele la rinichi în spațiu sau studierea microbiomului oral și producerea de bumbac rezistent la stres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.