Caruselul, patinoarul și atelierul lui moș Crăciun îi așteaptă pe copii cu brațele deschise. Condiția: să fi fost cuminți în timpul anului.
Luna decembrie ne oferă tuturor pretextul de a fi copii și de a ne umple sufletele cu căldură și speranță, atât de necesare la finalul lui 2021. Întreg centrul orașului Craiova e luminat ca-n povești, cu brad împodobit, îngerași, reni și ghirlande luminoase. E cadrul perfect pentru o sărbătoare de neuitat, ale cărei amintiri vor rămâne cu noi toată viața.
Marile vedete ale sărbătorii sunt copiii cuminți, care au parte de nenumărate activități care să-i țină ocupați și să-i ajute să învețe lucruri despre Crăciun. Majoritatea jocurilor destinate lor au loc în Piața William Shakespeare. Cei mici pot merge la Atelierul lui moș Crăciun, se pot da în carusel sau pot aluneca pe gheață în patinoarul deschis în Piața Mihai Viteazul.
Copiii, dar și părinții și bunicii, se pot relaxa și în zona Căsuțelor de Basm amplasate în centru, care îi așteaptă cu bunătăți: turtă dulce, mere caramelizate, vată de zahăr, cozonac și ciocolată. Tot acolo există și produse handmade și tradiționale, printre care globuri pictate, decorațiuni de Crăciun, vase de lut, cutii de lemn, bijuterii și cadouri unicat.
Întreg centrul orașului Craiova e decorat spectaculos. Parcul Nicolae Romanescu și Piețele Frații Buzești, Mihai Viteazul și William Shakespeare și-au pus haine de sărbătoare și impresionează copiii de toate vârstele.
În fiecare zi de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 18:00 și 20:00, vor fi organizate spectacole în zona scenei din Piața Frații Buzești, dar și în Piața Mihai Viteazul și pe esplanada Teatrului Național Marin Sorescu.
Evenimentele din seria „Lumi Magice” vor ține până după Anul Nou și toată lumea este binevenită. Masca este obligatorie la toate activitățile în aer liber, însă accesul în zona scenei se face doar pe baza certificatului verde.